Thursday, June 18, 2015

Remedii simple pentru problemele colonului

Între apendice și rect se află ultima porțiune a tubului digestiv numită colon. Aici se absorb încet ultimele resturi de apă și substanțe nutritive rămase în alimente după trecerea prin stomac și intestinul subțire. Practic, intestinul gros (colonul) este format din straturi suprapuse de mușchi care produc o serie de mișcări relativ lente de înaintare a bolului alimentar, numite și mișcări peristaltice. Interiorul colonului este tapetat de straturi de mucoasă prin care se absorb vitaminele, mineralele și apa. Mucoasa este traversată de foarte multe vase de sânge mai mici sau mai mari. Uneori, aceste vase de sânge se inflamează din cauza presiunii crescute, rezultând astfel hemoroizii.

Iritațiile colonului

Mucoasa care tapetează colonul, vasele de sânge și chiar straturile musculare pot fi afectate de infecții, iritații sau cancere. Cele mai comune afecțiuni sunt însă colita și sindromul colonului iritabil. Ambele au drept simptome senzația de balonare, durerea abdominală, diareea cu sau fără sânge și uneori febra. Tratamentul iritațiilor colonului este medicamentos dar reducerea simptomelor necesită un regim alimentar format din preparate simple, ceaiuri și relaxare. Sindromul colonului iritabil are la bază o doză ridicată de stres și de aceea este necesară schimbarea totală a stilului de viață.

Dietă

Așa cum am amintit, multe din problemele colonului se pot rezolva printr-o dietă sănătoasă, fără alimente prăjite, grăsimi în exces, condimente iuți, mezeluri și semipreparate. Substanțele iritante precum capsaicina din ardeiul iute provoacă așa numitele spasme ale musculaturii colonului. Spasmele accelerează tranzitul intestinal, provoacă dureri abdominale și episoade puternice de diaree împiedicând absorbția completă a substanțelor nutritive și a apei din alimente.

Stil de viață

Pentru multe persoane, faptul de a găti acasă, mâncare sănătoasă, fără adaosuri sintetice este o mare plăcere și un mod de a-și păstra sănătatea tubului digestiv și a întregului organism. Pentru cei care suferă de sindromul colonului iritabil, de colită sau de alte afecțiuni, este singura modalitate de a scăpa de durerile, balonările și diareea atât de specifice problemelor colonului. Avantajele alimentelor gătite acasă sunt multiple: puteți varia gustul, textura, combinațiile după plăcere, puteți adăuga sau scoate alimente care nu vă fac bine, puteți echilibra cantitatea de fibre consumată, puteți contoriza caloriile, vitaminele și mineralele pe care le ingerați. Mâncarea gătită și consumată alături de familie reduce stresul și reglează hormonii fericirii și ai mulțumirii atât de necesari unei vieți calme și relaxate.

Recomandarea noastră

Problemele colonului includ și hemoroizii de care suferă majoritatea persoanelor în vârstă, a femeilor gravide și a celor care au sindromul colonului iritabil. Presiunea crescută asupra venelor rectale și anale care apare în stările de constipație, diaree, obezitate, sedentarism face ca acestea să se exteriorizeze sau să se irite. Micul dispozitiv HemoMed este un remediu atât de simplu și atât de eficient încât a reușit să schimbe viața miilor de persoane aflate în dificultate din cauza hemoroizilor. Principiul de funcționare este extrem de simplu, folosirea HemoMed este mai mult decât igienică și discretă iar rezultatele sunt pe măsură. Tot ce trebuie să faceți este să răciți la congelator dispozitivul medical HemoMed și să îl aplicați direct pe zonele inflamate și dureroase. Durerea dispare imediat iar hemoroizii se retrag după câteva aplicări repetate. Nimic mai simplu! HemoMed este alături de dietă și stil de viață, un remediu simplu și de mare efect pentru combaterea problemelor spinoase numite hemoroizi!

No comments:

Post a Comment